Întrebarea este valabilă și pentru ce înseamnă entertaiment, educație, dezbateri și politică.
Și ca orice content de pe blogul ăsta scriu din perspectiva unui simplu consumator de media, care din întâmplare lucrează ca web designer și a pus pe picioare câteva astfel de canale în aproape 10 ani de muncă pe nișa asta. De exemplu, acum șase ani am pus pe picioare cu un prieten un radio online compus din pachetul site + Ustream + Yahoo Messenger. Nu era nimic oficial sau ceva ce se dorea a concura cu Radio 21 (RIP și Dumnezeu cu mila mai departe), ci proiectul a doi băieți care aveau la dispoziție un laptop, două stații desktop, un mixer și un microfon mai șmecher. Succesul absolut monstruos a culminat cu 137 de ascultători simultan.
Trecând peste amintiri și prin detaliile tehnice din vremurile în care aveam mai multe kilograme ca acum, am constatat popularitatea crescută a podcasturilor de pe Youtube. Poate nu m-am exprimat cel mai bine, deoarece am subliniat un lucru absolut evident pentru cineva care nu trăiește într-o peșteră. Mă refer la faptul că apar din ce în ce mai multe, cu conținut din ce în ce mai bun, diversficat și mai ales ORIGINAL, care folosesc echipamente super profi și care degajă o atmosferă și o legătură cu cei din fața ecranelor mai relaxată. O mulțime din aceste podcasturi sunt transmise live, apoi editate, tăiate pe bucăți și urcate cu titluri cât mai bine optimizate pentru a ajunge la publicul țintă. Sunt super interactive, cei care urmăresc showul participă activ la emisie adresând întrebări prin Twitter, Facebook, Patreon, pot vota subiecte de discuție în timp real, pot licita pentru anumite cauze sau în cazul podcasturilor de gaming, pot intra live într-un trolling pe serverele de Bloodborne. În plus, o mulțime de trenduri au fost propagate în online folosind diverse hashtaguri, astfel încât din ce în ce mai mulți utilizatori au ajuns la conținutul care a generat acea mișcare. Sunt conștient că utilizarea diezului a picat în derizoriu, mai ales atunci când o pipiță ce se crede PR folosește patruzeci de hashtaguri într-o postare pe contul de Facebook al unei pensiuni din Bucovina. Dar atunci când ele formează comunități, platforme de discuție, mijloace eficente de promovare, diezurile își ating cu adevărat scopul. Un alt lucru super tare este că de multe ori gazdele invită în emisiune alți useri prin Skype sau Google Hangouts, existând transmisiuni simultane între 2,3,4,5 utilizatori.
Și nu numai podcasturi! Există adevărate canale de știri, care înlocuiesc mijloacele de informare tradiționale. De la Huffington Post, la Buzzfeed, la The Young Turks, VICE, care și-au creat adevărate platforme pentru dezbateri, trecem la vloggeri precum Phillip Defranco, Dave Rubin, Sargon of Akkad și ajungem până la canalele de activiști precum Linda Sarsour, Invisible Children, Anonymus. Iar canalul de Youtube al celor de la Euronews transmite live 24/24. Știu că am trecut de la T-Bone la ciorbă de burtă cu escală printr-un platou de sushi, dar tocmai diversitatea doream să o scot în evidență. Sărim de la orientare politică de stânga la cea de dreapta, de la content politic până la bârfă și noutăți din tehnologie. Putem în cinci minute să ne uităm la un tutorial despre cum să faci un motoraș de barcă, apoi să accesăm un video de tipul „react”. Iar dacă vrei să schimbi de tot placa, te duci pe canalul celor de la CollegeHumour și te uiți la sketchurile de comedie uploadate de ei.
O mulțime de locuri din care ai să alegi. Poți culege informații de la cei mai nebuni și fanatici, până la moderați, de la activiștii LGBTQ până la conservatori, poți asculta discursuri de la Richard Dawkins sau de la Jordan Peterson, să asculți argumentele noului val de justițe socială sau să-l vezi pe Milo cum o ia razna pe campusurile universitare din SUA împotriva acestui curent. Pur și simplu, trăim niște vremuri excepționale! Sunt conștient de faptul că există atâtea probleme în lume și că mai avem mult de tot să evoluăm. Nu sunt ipocrit și nici nu fac apologia avansului tehnologic. Doar că avem atâtea surse de informare! Avem atâtea platforme și unelte prin care putem face o lume mai bună, mai eficientă, să comunicăm, să producem o schimbare. Iar părerea mea este că prin schimburi de dialog, de idei, din faptul că putem dezvolta platforme noi, inovatoare, putem ulterior avansa într-o direcție nemaipomenită.
Aceste canale de Youtube au atașate siteuri/bloguri, conturi de social media care gravitează în jurul contentului și care reușesc să creeze comunități active. Am bolduit „active” pentru că acele conturi sunt vii, lumea participă la discuții, la diverse concursuri, la acțiuni în offline etc. De multe ori observ conturi de Facebook sau de Twitter, care nu au neapărat multe likeuri/mulți „followers”, dar la fiecare postare, există mult mai multe redistribuiri (procentual vorbind) sau aprecieri față de o bună parte a conturilor mamut, cu mulți useri abonați la cont, dar care nu dau importanță contentului postat. Sunt puține instanțe în care văd un aparat atât de performant, care beneficiază de un mecanism eficient prin care Facebookul și Twitterul, conectate fiind la Instragram, Pinterest, LinkedIn, lucrează cu Youtubeul și apoi siteul. Puțini înțeleg importanța omogenizării acestui sistem. Nu, nu-i de ajuns să legi Facebookul la Twitter și să posteze simultan aceeași chestie. Sunt medii diferite, utilizatori care procesează altfel informația primită.
Iar siteurile nu sunt neglijate. Din contră! Se investesc bugete enorme în designuri minimaliste, servere și mentenanță constantă. Există echipe solide de programatori care dezvoltă tot felul de scripturi care să facă siteul să se încarce mai repede, deși este din ce în ce mai mult content urcat sau care scriu module pentru interactivitatea platformei.
Oameni buni! Filosofia cum că „nu ne trebuie site, avem pagină de Facebook” este stupidă și contraproductivă. Înainte să te caute cineva pe Facebook, șansele mai mari sunt ca prima căutare să fie făcută pe Google. Plus că un site oferă de 1000000 de ori mai multe avantaje tehnice și de analiză. Dar asta voi detalia cel mai probabil în alt articol.
Bun! De ce se migrează către online?
Pentru creatorii de conținut pe lângă avantajele tehnice pe care le-am enumerat mai sus, referindu-mă la interactivitate și uneltele pe care ți le oferă platformele online, ai avantajul de a-ți amenaja un studio într-unul din dormitoare. Și apoi să transmiți când vrei, cât vrei și ce vrei. Nu ești nevoit să respecți vreo politică editorială strictă sau neapărat părtinitoare și poți arunca la gunoi anumite standarde de grafică sau video pe care le impun unii sau alții, crezând că sunt Dalai Lama ai audio-vizualului.
Un alt avantaj pentru cei enumerați anterior este monetizarea. Pe lângă banii pe care-i generează playurile de pe Youtube (afișare de bannere, reclamă video etc.), sunt utilizate și alte metode cum ar fi product placementul, contracte de imagine, asocieri cu platforme de vânzare online sau chiar dezvoltarea propriilor shopuri sau canale alternative de vânzare.
Dar după toată treaba cu demonetizarea, cei mai mulți dintre youtuberi s-au reorientat către Patreon ca sursă primară de finanțare.
Personal sunt abonat la canalul de Youtube al lui Norm MacDonald. Podcasturile lui mi se pare absolut geniale ca și conținut. DAR! Ele încep direct cu product placement și un discurs despre cât de bune sunt produsele sponsorului. Sunt cele mai dureroase momente ale videoului, mai ales văzându-l pe Norm cum se chinuie să livreze mesajul. Apoi decorul are imprimat logourile altor sponsori, iar pe burtieră apar tot felul de asocieri cu diverse shopuri online (www.numesponsor.com/norm și primesti un discount de 10% la prima comandă).
Acum câteva zile am intrat pe canalul lui Ben Shapiro după un debate cu Cenk Uygur de la TYT și am văzut că pe Daily Wire (platforma pe care Ben Shapiro și nu numai își uploadează videourile) emisiunea are o parte difuzată live pe Youtube, iar după 30-40 de minute totul se mută pe platforma proprie, unde trebuie să ai un abonament plătit pentru a vizualiza materialele „premium”. Pe lângă toate acestea, DW se bazează și pe merchandising: vânzare de căni imprimate, tricouri etc.
Apoi, unul din cele mai tari chestii pe care le-am văzut chiar azi cât am făcut un mini-research, a fost să găsesc magazinul online de la INFOWARS al lui Alex Jones. Practic, la dânsul întâlnim toate metodele de generare de venit menționate mai sus, plus shopul online ca proprie platformă. Utilizatorii pot cumpăra de aici cărți, obiecte personalizate, materiale multimedia, dar și ATENȚIE!! suplimente alimentare care să-ți ajute buna funcționare a creierului :))))) Da… chiar așa!
De ce migrează consumatorii de media către online?
Nu e nimic complicat. Doar că în 2017 ai tv și radio pe telefon. Poți lua metroul de la Timpuri Noi la Victoriei și după ce te uiți la un Facebook live, ești în temă cu ce s-a mai întâmplat în Parlament în urmă cu jumătate de oră. Ești blocat în trafic și asculți un podcast despre vindecarea sinuzitei prin expunere prelungită la soare. Tot felul de tâmpenii ne sunt la îndemână. Acum vreo opt ani eram în mașină cu Șerban și enervat de muzica de la radio îi explicam cât de tare ar fi să ai un stick USB pe care să-l bagi în bord și care să-ți permită să asculți radiouri online și podcasturi în loc de radioul tradițional. Și dacă vrei sa asculți techno, Trinitas sau ceva radio al sindicatelor din Danemarca, să o poți face fără prea mari bătăi de cap. Astăzi… practic poți face asta de pe smartphone și nici să nu îngrijorezi că pierzi postul respectiv, dacă ești la Adjud.
O mare parte a acestei migrații se mai datorează și faptului că lumea își pierde încrederea în mijloacele de informare tradiționale.
Un studiu Gallup arată că în anul 2016, doar 32% dintre americani aveau încredere în informațiile transmise de media. Și nu e de mirare! Am văzut, spre exemplu, cum în campania electorală pentru prezidențiale ambii candidați au fost absolut desființati, de foarte multe ori fără a putea fi dovedite acuzațiile.
Poți filtra mai bine informația după ce o primești de pe Youtube, Facebook, Twitter, apoi o pui în contrast cu o căutare mai amănunțită pe Google.
Ce se va întâmpla la noi (pe plan local)?
Nu știu. La noi totul e atât de complicat. Avem cel mai bun net din Europa, programatori foarte buni, platformele de comerț online chiar devin din ce în ce mai performante, avem bloguri super bine puse la punct, siteuri care încearcă să ofere content și platforme cât mai accesibile publicului. Nu se întâmpla asta, în schimb și pe canalele care ar trebui să înlocuiască televiziunea clasică. Din punctul meu de vedere conținutul este de joasă calitate, iar cine pare că ridică ștacheta, nu are suficientă viziune.
De exemplu, Adevărul, care a reușit să creeze o platformă pentru dezbateri de foarte bună calitate și să uploadeze reportaje video cu adevărată valoare jurnalistică. Interactivitatea cu publicul este cu minus din păcate, iar canalul de Youtube este pustiu. Și e păcat, deoarece vorbim de cel mai vizitat site de știri din România, conform trafic.ro. Același lucru și pentru Hotnews, cu toate că la ei sunt mai degrabă curios când vor schimba fața siteului, versiunea de mobil și anumite funcționalități care sunt ieșite din standardele actuale ale unui site de știri. Este absolut un site greoi și care poate oferi utilizatorilor o experiență mai plăcută, având în vedere conținutul publicat.
Acum mă voi încânta precum un copil de 12 ani și mă voi exterioriza despre ce vremuri fantastice trăim, la ce revoluție tehnologică și socială luăm parte, ceva de în genul revoluției Gutenberg.
Și cum azi noapte am visat că eram tătic, merg mai departe cu viziunea că voi fi acel bunic boem, care va deține doi androizi care să aibă grijă de casă și le voi povesti nepoților despre cum mă uitam la debateuri între Jordan Peterson și Sam Harris, cum am descoperit niște super muzicieni prin trecerea obsesivă printre videourile recomandate de pe Youtube și cum Pornhub plantează câte un copac la fiecare milion de vizualizări.
