*Ficțiune*
Prea tare prietene Petrică,
Nimic nou nu s-a mai întâmplat pe aici. În afară de faptul că l-au găsit pe băiețelul acela care dispăruse la scăldat. Auzi și tu ce exprimare la ăștia de la gazetă „scafandrii erau plecați în misiuni specifice la Constanța”. Mâna stângă încă îmi este amorțită, dar nu e nimic să te îngrijorezi. Toate EKGurile mi-au ieșit bine, chiar și atunci când am căzut din picioare și m-am trezit la spitalul județean. Au început să aducă și acolo medici străini. Nimic nu mai e ca pe vremuri…
Dar e și normal să te mai doară în piept, să îți mai amorțească o mână, știi foarte bine ce stil de viață am dus amândoi. Cum plecam de acasă Joi și ne întorceam Marți. Când ai chemat două taxiuri în fața clublui și nu am luat niciunul. Când toți taximetriștii se rugau să ajungă mai repede la destinație, ca nu cumva sa vomităm în mașină. Dar era și frumos. Când te-ai dus tu doar 3 zile la jobul ăla, pentru că ai vrut să-ți pocnești șeful…
Nu prea mai ai ce face pe aici. Azi, de exemplu, am luat toate actele din primul sertar, le-am pus într-o cutie frumoasă și apoi am reușit să fac două sertare separate: unul pentru chiloți și unul pentru sosete.
Cică Mussolini ar fi vrut să interzică pastele în Italia în vremurile alea. Dar e o informație falsă. De fapt, erau unii, își ziceau Futuriștii, care credeau că pastele reprezintă ceva vechi și demodat. Ce nume de proști aveau și ăia.
Sper că ești bine și că nu te doare nici in piept și nici mâna stângă. Sincer, îți stătea bine chiar și cu fata aia mai plinuță. Măcar erai pe aici.
Cu stimă și respect!
