Pacare aeroport Otopeni – Soluția smart

parcare aeroport otopeni

N-am mai postat de mult pe blog. În principal pentru că am avut foarte multe lucruri de făcut, unele dintre fiind ele super cool.
Printre anumite platforme sau tooluri care mi-au captat atenția și la a cărui finalizare am participa este Oviale Parking. Vorbim despre cei care sunt interesați de parcare aeroport Otopeni. Este un serviciu de care m-am bucurat, iar procedura de rezervare și calitatea acestuia mi-au dat speranța că se pot face și la noi lucruri bestiale. Mă rog, exagerez… pe partea asta de tehnologie la noi au tot fost proiecte foarte bune, foarte utile și care au adus inovație.

Cum funcționează această parcare de lângă aeroportul Otopeni?

E clar că voi lăuda proiectul acesta, pentru că am luat și eu parte la el :)) Însă, chiar este o chestie super cool!

Atunci când plecăm în vacanță și avem foaaarte multe bagaje, parcă ne trece gândul cum că ar fi fost oportun mersul cu mașina proprie. Să nu mai spun că dacă ești dintr-o localitate relativ apropiată de capitală și pleci în vacanță pe undeva, ideea pare din ce în ce mai utilă. Poți lua mai multe bagaje, nu mai stai după nimeni, nu există întârzieri. Cel puțin pe hârtie totul pare minunat! Și așa este! Sunt o mulțime de avantaje, totul este simplu și eficient, iar prețurile sunt foarte avantajoase. Pentru o rezervare de o săptămână plătiți puțin peste o sută lei. Să nu mai spun că la 14 zile, tariful este de 155 de lei.

Pentru cineva din București este clar că se poate opta pentru un Uber sau un Bolt, care te lasă la terminalul de plecări. Însă, din punctul meu de vere este foarte comodă și varianta de a apela la o astfel de parcare din Otopeni.

Sistemul este următorul: intri pe site, îți alegi perioada dorită, confirmi toate datele afișate pe site și alegi metoda de plată. Există două opțiuni: plata online cu cardul ori plata la fața locului. Dar la cât de lin este tot procesul, merită cu totul să optați pentru plata mai modernă 🙂 Evident, că de la parcare până la terminalul de plecare, veți fi duși cu o mașină către terminalul de plecări. Iar la întoarcere, veți fi conduși înapoi către mașină. De acolo veți vedea dacă mai aveți ceva de plată. Există un automat de plată la fața locului și un reprezentant al companiei prezent 24/24.

Care sunt alte motive pentru a utiliza o astfel de platformă?

Pe lângă ce am enumerat mai sus, evident că există și alte avantaje. Vorbim de un serviciu care poate fi utilizat foarte ușor, este foarte prietenos și vei avea mereu parte de asistență, chiar pentru fiecare pas. Este foarte util pentru un grup mai mare care pleacă în vacanță și mai ales pentru cei care vin din altă localitate. Știu că era moda cu ridicatul hotelurilor sau a pensiunilor lângă aeroport, e frumos că a apărut și o soluție smart pentru parking.

Urmează integrarea sistemului cu unul din cele mai folosite tooluri din București. Dar nu pot spune mai multe până nu devine oficial acest proiect.

Și speeer ca în curând să scriu un articol și cu sistemul de blocare a mașinilor cu device-uri QR Code!!

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.