Nu este un articol tehnic, deci chiar nu va fi niciun tutorial și nici nu voi da sfaturi băbești. Cel puțin nu acum. Păstrez chestia aia cu castraveți murați și păr de pisică pentru luna Septembrie.
De mic îi spuneau părinții să ia mereu căciula pe cap atunci când pleacă la școală, iar Octombrie deja scurta ziua simțitor. Și nu o lua, iar din cauza asta dezvoltase o sinuzită cronică pe care a blestemat-o tot restul vieții, dar care l-a și invățat toata medicația pentru migrene și alte neplăceri ale capului. Și o mare, mare, dar mare ură pentru aparatele de aer condiționat. Iar al nostru Petruț chiar era bun la fizică, deși cocheta și cu scrisul. Numai că profesoara de limbă și literatură mai mult sau mai puțin română nu l-a încurajat pe drumul ăsta. Și nici faptul că era din Dorohoi sau că nu știa de ce „Rapidul nu oprește niciodată în gările mici” nu l-a oprit să ajungă profesor universitar.
Iașiul a fost locul de unde a pornit pribeag și cu vise mari, cu virginitatea într-o mână și cu un compendiu roșu în cealaltă. La Cluj a pupat primele dosuri mai importante și așa au apărut cele dintâi cărți inspirate de micuțul și cochetul oraș. Dar nici accentul ardelenesc și parcă o urmă mai mare de civilizație nu au reușit să îi oprească venitul la capitală. Mereu auzea la chermezele academice și simpozioanele la care îmbrăca același costum crem, de băutele de la Caru’ cu bere, de cântările din Lăptăria lui Enache, de afișările de la Ateneu sau de mesele de la Capșa.
Și dus a și fost! Iar într-un exces de bunăvoință a reușit să pedepsească o generație întreagă de viitori profesori de fizică la gândit elitist, la ascultat Chopin și Zavaidoc deopotrivă, la ateism vegan și la ros unghii la sfârșit de program. Costumul crem devenise albastru, dar în picioare tot niște ciocate maro purta. Și aflase cine cânta glasul roților de tren, pe la ce oră să mergi noaptea pe Plevnei și când e carne de miel la Capșa Și citea din ce în ce mai multe cărți, scria din ce în ce mai mult și comenta încrezător pe la toate evenimentele de nișă. Ba chiar începuse să guste și din filosofie și din științe politice, chiar dacă la dumnealui în orientare politică stânga știa ce face dreapta.
Totuși, Petruț era urât pentru că oriunde se ducea se închidea aerul condiționat. Deopotrivă profesori și studenți, doctoranzi sau simpli restanțieri, mari eminențe sau eterni curioși erau terorizați de furia proiectată de noul vârf al fizicii dâmbovițene către aparatele respective. Ba, mai mult, într-o noapte de Iunie urcă doua etaje mai sus și îi bate la ușă vecinei:
-Scuze pentru deranj, dar în virtutea relației de vecini, v-aș ruga să observați scurgerea aparatului dvs. de aer condiționat, deoarece am banuiala că furtunul este scurt. Lungimea furtunului provoacă scurgerea picăturilor de apă peste al meu pervaz, iar noaptea zgomotul mă deranjează nespus. Nu știu cum să vă explic, dar eu chiar urăsc aparatele de aer condiționat. Iar după miezul nopții, pentru a mai scade temperatura din dormitor, mai las geamul deschis. Numai că zgomotul este necruțător și îmi perturbă somnul. Acum… nu știu să zic dacă de la dumneavoastră pornește problema sau dacă de la un alt aparat de mai sus. Dar dacă sunteți drăguță și depistați de unde curge, v-aș ruga să urcați până la vecinul în cauză și să îi expuneți problema. Eu am de corectat niște lucrări…
Problema este că Petruț n-a reușit să își facă prieteni sau o iubită măcar profesoară de canto. Nu putea să mai ajungă la evenimente importante pentru cariera lui fulminantă. Betoanele Bucureștiului cereau AER CONDIȚIONAT. Și asa s-a plafonat Petruț… din cauza spaimei și înverșunării pentru chestiile alea cu inverter.
Și când te gândești că totul putea fi evitat cu o căciulă pe cap la timpul potrivit…
