Cred că am avut trei momente în viață în care eram să crăp pur și simplu. Sau redactat în limbaj artistic, am fost aproape de a-mi chinui sufletul printr-un dureros drum împărțit cu fantoma lui Dante pe apele Styxului. Și nu mă refer că ascultam o trupă din aia indie rock și mă gândeam la psychedelicul ridicolului, apoi mi-am dat seama că nu mai sunt virgin și mi s-a trântit lumea.
Prima dată aveam cred că 7 ani și am crezut că sunt mare înotător. Eram la Doaga, ceva baltă făcută de Ceaușescu să aducă pinguini și vulpi polare în România. Și am intrat eu în apă călare pe o saltea gonflabilă, zici că era Black Friday la Lidl. Și uitând că lacul ăla acoperea niște găuri bruște de 5 metri și că mai erau și niște vârtejuri, „hopa Mitică!”, dădeam din mâini prin apă de parcă eram la concert Carla’s Dream. M-a scos taică-miu din apă.
A doua oară, a fost ceva accident auto și am scos pe cineva de acolo într-o situație mai urgentă, care a implicat multă adrenalină.
A treia oară și cu noroc, am avut un virus care a ajuns la rinichi, a incubat câteva milenii și am ajuns la Sf. Ioan cu două perfuzii în brațe. În prima noapte în care am fost cazat aici, era atât de cald în salon, încât am ieșit pe hol, am găsit o targă lângă geam și m-am întins pe ea. Cred că din cauza febrei, am adormit și cu mâinile pe piept. Spre rușinea mea cred că am speriat câteva persoane, mai ales două doamne care se aflau la vârsta la care statul la orizontală nu era neapărat ceva motiv de bucurie.
De fiecare dată când mă gândesc la întâmplările astea, îmi dau seama cât de prost am fost că nu am avut grijă mai mare de mine. Sau că vai Doamne, ce m-au întărit și ce m-au călit chestiile astea. Exact ca doamnele acelea din mahala care spun: „Dar lasă-l mamă să se joace! Ce dacă a pus mâna pe pisica aia moartă și dupa aia a pus mâna la gură?Îi crește sistemul imunitar! Am citit eu la televizor!”.
Norm MacDonald mai spunea că și-a pierdut la jocuri de noroc toți banii pe care îi acumulase în două momente critice ale vieții lui. Falit complet! Și că a simțit un sentiment de curățare, nevoia de un nou început. Dar poate și ăla e prost. Nu poți să fii sigur.
Dar pot spune cu siguranță că atunci când ai halucinații de la 40 de grade febră, când te zbați în apă sau când aștepți un fost coleg de liceu ajuns medic să îți spună dacă e de bine sau de rău, nu cred că ai vrea o bere rece, cum zic ăștia prin filme, ci un hotdog de la Ikea. Berea rece merge cel mai bine la un apus de soare la un festival de muzică, rătăcit de gașcă și pe muzică pe care nu o cunoști, de fapt.
