Nu am mai scris de ceva timp, pentru că am avut prea mult de lucru. Chiar foarte mult. Adică am terminat un proiect cu fratele Octavian, Vineri, pe la 11 noaptea. Dar și ce a urmat după… 🙂 Atât de ciudat (într-un extrem de pozitiv), încât n-am să ofilesc informația pe aici, pentru că eu nu strivesc corola de minuni a lumii. Și pentru că e cadoul meu de Crăciun. Și probabil pentru anii ce vor urma :)))
Voiam doar să scriu doar că am cei mai tari oameni prin jur. Și chiar mă consider norocos. Are cine să îmi dea o palmă atunci când mă iau prea în serios, dar și cine să îmi dea un shot de absinth când am stări contradictorii și arăt precum Miron Cozma la un party techno. Mi-e super drag când ne îngrămădim gașca de gameri într-o cameră și prăjim un Starcraft (1 sau 2, după preferințe), când vine un vecin deranjat de sunetul de la boxe și rămâne cu noi la party, când rămânem blocați 6 oameni într-un lift, deși aveam un sentiment rău în legătură cu asta. Are cine să fie wingman, chiar și la modul cel mai cretin când mă lasă leșinat pe o canapea lângă o tipă care, zice el, a dansat pe lângă mine toată noaptea. Ce bine ar fi fost, dacă aș fi știu mai multă franceză :)))))))))))))))))) Dar am și la cine să crashuiesc pe canapea, la cine să mănânc șnitel din soia atunci când țin post, am cu cine să fac liste de 5-6 festivaluri de mers anul viitor, am la cine să mă duc să fac bradul, iar prin asta a se înțelege strâns acasă la unii dintre cei mai dragi oameni mie și depănat amintiri cum eram la cămin la ele și m-am întors cu pantalonii în mână, după ce am urcat 30 de minute la ceva petrecere la camera de deasupra. Are cine să mă scoată din casă și să se piardă cu mine în frig spre o berărie care avea mare probabilitate să existe doar în mintea mea. Sper doar să-și scoată belciugiul din nas…. Și în ciuda faptului că sunt imprevizibil chiar și pentru mine, existența a trei persoane care mă înțeleg și care îmi spun că totul e sub control și faptul că atunci când mă văd fostul meu coleg de bancă din liceu, parcă avem aceleași uniforme CNC pe noi și vorbim ore în șir despre orice, mă fac să mă simt și mai binecuvântat.
De câteva zile am descoperit o melodie pe SoundCloud și am disperat persoanele de lângă mine, deoarece am ascultat-o pe heavy repeat la maxim în căști. E o chestie destul de comercială, dar îmi aduce aminte de ceva party pe care l-am dat în Vamă acum câțiva ani, cu boxele noastre, cu multă muzică electronică, iar la răsărit era Len Faki – Obliteration of the Berghain, cu mențiunea că atunci nici nu știam ce era ăla Berghain. Dar aveam senzația aceea că am oamenii lângă mine și parcă acel răsărit a ținut vreo 12 ore.
Ideea e că aș vrea ca toată lumea să trăiască acea senzație, să aibă cât mai mulți oameni faini și dragi alături, iar deși pare o urare absolut cretină la prima citire, îmi doresc ca atunci când dați de greu să aveți menuții lângă voi 🙂 PACE CARTIERULUI!