Care-i până acum treaba cu vârsta de 30 de ani…

Până acum treaba-i mega bestială! Sincer, cred că e cea mai tare perioadă din viața mea. Nu mi-aduc aminte de nicio altă perioadă să mă trezesc atât de bine, să-mi pavoazez de dimineață drumul pentru restul zilei.

Iar motivele sunt super simple. Nu e nicio filantropie, n-am aderat la religia cu dezvoltare personală și nici nu am avut o epifanie care să mă fi izolat într-un oază urbană. Părinții sunt bine, oamenii apropiați sunt bine, asta după ce în ultimii trei ani am avut adevărate căderi nervoase și psihoze pe această temă. Iar prefața asta de carte, care-mi spune anecdotic că acești oameni sunt în regulă, îmi permite să-mi scriu mai departe draftul cu o mare plăcere.

Am cei mai tari părinți din Univers!

Am mereu acei patru oameni, care în ciuda faptului că le au pe ale lor, nu se vor da la o parte să-mi tolereze stările extreme și să mă ridice fie la o plimbare prin IOR și la cumpăratul blugilor, pentru că eu nu-mi luasem portofelul la mine, fie spunându-mi o glumă total deplasată, ca apoi să ajung să-mi închiriez un spațiu de birou cu omul acela. Iar un mail venit din Canada la trei dimineața, acompaniat de niște acorduri de chitară ale lui Brian May și un fel de rugăciune păgână a lui Freddie Mercury, mă va face să mă trezesc mai ușor la șapte și să încep ziua cu rugăciunea și plecăciunile făcute.

Corecție: acum sunt patru oameni și jumătate, pentru că de mai puțin de un an, a apărut Joshua, finuțul meu. Da, am devenit tată spiritual, frate!! Cine-ar fi crezut?! Să nu mai zic că este straight outta mommy chiar dintr-una din acele patru persoane. Unul din cele mai emoționante momente din viață a fost acela când Simona mi-a zis că și-ar dori ca eu să-i fiu naș lui Josh. Deși, sună arhaic și prea tradiționalist chiar și pentru anul 1965, să fii invitat să faci parte dintr-o familie este o onoare și un privilegiu, iar trăirea aia de moment nu are comparație.

Merg mult pe jos, folosesc transportul în comun să văd zilnic oameni la față, ies la alergat, citesc chestii din cât mai multe domenii posibil, dau peste cap algoritmul Youtube-ului în privința preferințelor video, donez sume modice lunar către diverse cauze și îmi place în continuare albastrul. Ascult de la cea mai underground muzică electronică, până la piesele rock vechi pe care le fredonam în liceu și început de facultate, iar dacă trec pe lângă o crâșmă și se aude o melodie comercială care îmi place, intru în local, beau un shot și dansez pe piesa aia.

Nu prea îmi mai caut scuze și circumstanțe atenuante pentru stările mele abisale și greșelile ori schema logică de erori catrastrofale. Și ca sfat… oamenii simt asta! Din momentul în care îți asumi vina pentru ceea ce ai făcut sau… nu ai făcut, oamenii vor veni să lucreze cu tine, te vor respecta mai mult și planurile sau proiectele se vor concretiza din ce în ce mai mult. Nu vreau să-i iau pâinea de la gură lui Nety Sandu sau ăluia care îmi zice că pot câștiga MII ȘI MII DE EURO CU ACEȘTI TREI SIMPLI PAȘI, dar dacă muncești, dai cu capul de pereți și îți asumi și rateurile, în cele din urmă vei avea rezultate.

Există, mai nou, onoare între mici întreprinzători. Este unul din lucrurile care mi-au lipsit în ultima perioadă. Practic, mi-am luat niște țepe cu niște siteuri și aplicații la care am lucrat, iar urmările financiare le-am suportam eu. De aproape un an nu a mai fost cazul, pentru că la fiecare asociere într-un proiect, oamenii cu care am lucrat și-au sumat eșecul/țeapa/greșeala. Iar asta m-a făcut să cresc profesional și să risc în alte proiecte, care vor fi de referință și vor produce niște schimbări mari atât pe plan social, vor scoate niște activități economice din zona gri la o zonă care va fi fiscalizată și… vor fi cool, frate 🙂

Sunt în continuare „mama răniților” și ascult și asimilez dramele celor din jur. Dar ulterior… sunt înconjurat de atâția oameni cu care fac chestii, cu care inventez noi metode de lucru, care mă primesc la biroul lor și înțeleg că nu-s cel mai normal sau ușor om cu care vor lucra. Sau oameni cu care văd o pădure dupa mare pe timp de noapte 🙂 Stau pe lângă oameni care și-au deschis businessul lor, pe care l-au dus la niște standarde și cifre incredibile și cu care ies la o bere nefiltrată și o porție de paste și butonăm de pe telefon și laptop următorii pași. Și pot spune că trăiesc prin acești oameni.

De fiecare dată când auzeam poveștile cu atinsul vârstei de 30 de ani, intram într-o paranoie din aceea aproape asemănătoare cu a tipului din clipul cu „speiș„. Inclusă fiind și doamna care încerca să ajute și striga pe acolo: „N-ai nimica, mamă! Ești panicat!”. Și asta pentru că din toate poveștile respective, nimeni nu ieșea bine. Ba, urma o perioadă mare de depresie, ba nu știu ce schimbări dramatice apăreau în viața respectivilor.

Să nu mai zic de cazurile concrete, în care oameni destul de cool pe care i-am cunoscut pe parcursul umilei mele existențe, au devenit radicali din punct de vedere politic, ori de extremă dreaptă, ori de extremă stângă. Da, oameni cu care jucam Starcraft și pierdeam nopțile prin Tineretului  bând bere și povestind despre extratereștri, au ajuns să îmbrace blanița aia ultra-naționalistă și creștinopată. Nu mă întelegeți greșit,  la treizeci de ani am devenit poate mai creștin și spiritual ca niciodată, însă, nu dogmatic, nu habotnic și cu siguranță că nu am încetat căutările și mai ales asimilările de la alte culturi. Pe partea cealaltă, sunt prieteni cu care mergeam la partyuri sau împărțeam cu ani în urmă o sticlă de Cola și acum, în ciuda intențiilor bune, au căzut în groapa aia stângistă care etichetează aiurea oameni cu cele mai nasoale apelative, pun dreptatea socială înaintea responsabilității fiecăruia și judecă persoană după grupul de care aparține și nu ca individ.

În continuare s-ar putea să mă găsiți leșinat pe la partyuri sau în niște ipostaze care să nu-mi alinieze astrele. Dar în același timp… e un sentiment care mai tare mă curăță și îmi asigură somnul acela adânc de vulpe polară.

Am prieteni care aparțin de aproape toate religiile din lume, orientări sexuale, culori ale pielii, pături sociale și asta mă face un om bogat din punct de vedere cultural, daaaaar… nu știu cât voi mai putea susține financiar toată treaba cu mersul la nu știu câte feluri de petreceri într-un week-end.

Și daaaaa! Sunt oameni cărora le simt lipsa și cu care aș meai bea un rom cu suc de mere și lime, dar parcă plouă prea tare acum la mine în Sălăjan, iar pe geam văd mai degrabă ce urmează să-mi fac de mâncare și niciun chip din acelea cu care aș relansa o telenovelă.

Și stiu că am fost un nenoricit și jumătate… și nici mie nu îmi vine să cred cât de mult am lăsat să fiu acaparat de ceea ce ascundeam prea mult și nu lăsam să iasă la lumină din când în când.

Am mai slăbit, sunt mai sănătos și mănânc foarte mult usturoi și foarte multă ceapă.

Și în cazul în care nu v-ați regăsit în text… oricum vă iubesc pe toți 🙂 foști colegi de școală, oameni cu care m-am cunoscut pe net, oameni la care am stat acasă, oameni care m-au ajutat cu bani, oameni cu care am ieșit în club, oameni cu care am mâncat, cu care m-am jucat, cu care am băut, cu care am  cântat, cu care m-am certat ….

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *